![]() XHost |
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink |
|
Administrarea Cotidianului E
un fapt real ca administrarea casei prilejuieºte vadite forme de
privatizare. Desigur, numai daca nu apartine claselor superioare sau daca
nu e vaduva, femeia nu ia parte la economia externa, comerciala; n-o vezi
încheind afaceri, prin pieþe; administrarea patrimoniului,
manipularea banilor ºi a creditului nu sunt de competenþa ei
recunoscuta. O negustoreasa din Toulouse marturiseºte chiar ca-i
este ruºine sa-i ceara bani soþului sau. Spaþiul privat La sfârșitul Evului Mediu, omul trăiește într-o lume care nu e nici privată și nici publică,remarca Phillippe Aries atunci când punea următoarea întrebare:oare este posibilă o istorie a vieții private? Comunitatea sătească și cea orășenească din condicele de socoteli apăreau ca atare: aceasta nu făcea nici o distincție clară între spațiul privat și cel public,nu avea cunoștința de vreo frontieră între unul și celălalt. Ceea ce ne dezvăluie cu o deosebită pregnanță cel mai prețios martor al nostrum,Gilles de Gouberville,dar și alții. Trebuie să spunem, fără întârziere, registrul de socoteli, dacă oferă câteva notații inedite și prețioase, nu este marele document necesar unei asemenea investigații, care are sursele ei proprii și infinit de bogate. Nu există nici un fel de comparație între notația scurtă și izolată a unui jurnal privat și ceea ce oferă cercetătorului contemplarea unei imagini, a unei gravuri, a unei stampe, a unui tablou, așa cum au demonstrat atâtea și atâtea studii, cum nu există nici un fel de comparație nici între fascinanta și inepuzabila bogăție a inventarului întocmit dupa deces, care ne prezintă descrierea locurilor, a mobilelor, a obiectelor, a tapiseriilor, a țesăturilor, care ne îngăduie să reînviem în mod absolut veridic spațiul interior, cu toată aglomerația sau sărăcia sa, în lumina sau în absența acesteia, în absența totala a confortului sau progresul comodităților sale celor mai intime. Autorilor registrelor de socoteli li se poate aplica ceea ce Elisabeth Bourcier a spus despre autobiografii : "Aceștia par să nu posede nici locuință, nici cameră, nici pat, nu văd nimic din ceea ce se petrece pe stradă " . Observația care se poate face pentru jurnalele franceze se impune și pentru cele englezești din aceeași epoca. " Cadrul în care trăieSte familia, mai scrie Elisabeth Bourcier, nu e descris niciodată, casele devin mai mari, se modernizeaza, dar amenajările recente nu mai sunt menționate ". Nu se întâlnesc nici descrieri ale peisajelor în care sunt situate acestea. Spațiul privat nu apare decât în relația imediată a acestuia cu trecutul: după îndreptățita formulă a lui Vincent Boyenval, acest spațiu privat se află în urzeala textului, este aluziv, sugerat cititorului. Lui îi revine sarcina de a sesiza cea mai mică manifestare a acestuia si de a-i reda vechea viață. Aluzie - este vorba de un eveniment al vieții cotidiene datat în mod precis care a proiectat câteva luminiasupra spațiului interior al lui Charles Demaillasson:nașterea fiicei sale in ,,sala de jos", nașterea unei alte fiice în camera ,,frunza veștedă". Și iarăși aluzii - repartițiile făcute , transfomările efectuate care ne prezintă lucrurile, sala, bucătari, cămara, camerele de sus, scările pe care se ajungea la locuința lui Paul de Vendee. Ameliorarea confortului se traduce prin câteva cuvinte din text; pereții sunt acoperiți cu un strat de var, pardoseala e alcatuita din lespezi, sobele devin mai eficiente, ceea ce ne face să-l recitim pe Paul de Vendee. Acelasi lucru la Goubervile: se repară podeaua care se lăsase în dreptul pivniței, se repune in stare de funcționare bucătăria (soba si pardoseala), se reface moara din Gouberville, se aduc caruțe încărcate cu lemn , caruțe cu piatră, muncesc laolalta, zidari, țiglari, pietrari. Nici un fel de descriere, dar, în timp de trei luni, note juxtapuse care permit să se profileze și să ni se infățișeze acea construcție din lemn si piatră. Reconstrucția morii din Gouberville este exemplul model al expresiei și al formei registrului de socoteli. Și tot aluzie - acel eveniment neașteptat, revelator în ceea ce privește spațiul sau locul. Puțin loc i se atribuie descrierii spațiului privat aprținând lui Dumont Bostaquet, protestantul aflat în exil care își evocă amintirile. Dar incendiul din 31 august 1673 determină apariția acestui spațiu : cu care prilej sunt pomenite camera separată cu ajutorul unei tapiserii unde soarme slujnica și copiii cei mici ai stăpânului casei, cu alcovurile sale foarte curate și cu dulapurile sale mari de la capul patului, împodobită cu portretele soțiilor sale și ale sale proprii, scara de lemn sculptat, care e foarte frumoasă, și splendidul acoperiș din ardezie și plumb. Descriere pe care un inventar alcătuit în urma unui deces ar fi făcut-o mult mai bine și în mod mai amănunțit. Iată însă evocarea spațiului făcută cu prilejul unui incendiu : o zăpăceala nemaipomenită, strigăte de ajutor, pătrunderea cu forța în camera plina de fum, mobilele aruncate pe ferestre, copiii trensportați goi în sat. Povestire densă, dar care pune în valoare strânsa legătura dintre spațiul privat evocat cu trăirea imediată : gestul, mișcarea, sociabilitatea. Ocupaþiile colective în spaþiul privat familial Negustoria și ocupațiile meșteșugărești se desfășoară cel mai adesea in afara spațiului locuinței private. La Florența, majoritatea meșteșugarilor sunt locatari ai atelierelor, iar casa lor e în altă parte a orașului. Există și exemple de ateliere și locuințe suprapuse, dar cazurile sunt rare. Locuința urbană se golește în timpul zilei de cei care muncesc - bărbații, eventual femei, chiar și copii (uneori de la vârsta de 8-10 ani). Unele meserii se practică totuși tradițional la domiciliu, meserii masculine ca țesătoria, meserii feminine, ca de asemenea țesătoria și mai cu seamă torsul. Într-adevăr, mobilierul meșteșugarilor lânii, după inventarele referitoare la aceștia (1378); comportă adeseori un război de țesut - pentru bărbat sau nevastă, daca sunt țesători - și un filatoti, o roată, instrumente enumerate o dată cu mobilierul și instalate printre mobile în locuința privată. Aceleași situații se întâlnesc la Siena, la jumătatea secolului al XV-lea, și în numeroase alte locuri. Familiile care au doi țesători sau un țesător și o torcătoare lucrează acasă, în comun sau unul lângă altul, de dimineață până seara și uneori chiar până târziu în noapte. Și la țară, mai cu seamă acolo, munca zilnică la fermă, făcută împreună, nu se disociază de viața privată. A munci împreună acasă constituie în schimb o situație destul de neobișnuită la oraș și, de fapt, mai degrabă, primejdioasă decât avantajoasă pentru intimitatea familială, atunci când munca, așa cum se întâmplă la săraci, înghite totul chiar și nopțile. Din fericire, sunt numeroase prilejuri, pentru acei membri ai familiei pe care munca îi risipește în timpul zilei, de a se reuni ca în toate timpurile, acasă, seara la încheierea lucrului sau în timpul zilei, duminicile și de sărbători. Oare aceste clipe prilejuiesc o viața cu adevărat comună? Toaleta matinală constituie cea dintâi și cea mai bună ocazie de întâlnire: toaleta copiilor, sub supravegherea mamei, dar și toaleta adulților, care nu se petrece întotdeauna în singurătate, și nici nu se petrece în zorii zilei. E socotit firesc ca soția să ajute la toaleta soțului. Stăpânele poruncesc slugilor să le îmbrace, să le fardeze, să le spele (cel puțin pe picioare), iar despăduchiatul reciproc e atât de răspândit în rândul doamnelor. Tot într-un spațiu privat, dar mai puțin restrâns se întâlnește lumea și la masa, uneori chiar puțin înainte. Iată-i schițați in grabă de un martor în jurul unei gospodine care se îndeletnicește cu pregătirea cinei. Pe fiica ei de 15 ani, ce scoase așezată pe o lădiță scundă, fiica cea mare ghemuită in prag cu bărbia sprijinită pe genunchi așteptând să-i sosească prietenul în timp ce un puști năzdrăvan își face și el de lucru prin preajmă. Apoi toată lumea se așează la masă. Cina de familie reprezintă un ideal și totodată o realitate. Fie ele bogate sau sărace toate familiile au cel puțin câte o masă dreptunghiulară sau rotundă destinate cinei. Povestitorii relatează ca pe un fapt obișnuit cum soțul cinează împreună cu soția, iar în jurul mesei se mai așează copiii ce au împlinit deja o anumită vârstă. Servitorii nu sunt admiși, cu rare excepții la țară și în gospodăriile mai modeste. În sfârșit, după cină, încep șezătorile, la care participă întreaga familie. Îndeletnicirile gospodărești sunt multe, dintotdeauna, treburi femeiești și, de asemenea, multe lucruri de spus. Șezătoarea de seară înseamnă, ca pretutindeni, a sta de vorbă. Se recapitulează munca zilei, "oile, grâul, hambarele, griji obișnuite ale soților", potrivit relatării unui martor la un sfat de seară într-o gospodărie țărănească. Sunt trecute în revistă planurile (cu cine să-și mărite fata) și grijile: impozitele împovărătoare, copiii care vin unul după altul și " cer tot timpul de mâncare", toate aceste plângeri din declarațiile jugale. Nenumărate conversații se referă la zestre, interese materiale, relațiile cu proprietarul sau stăpânul, atunci când este vorba de fermieri. Moraliștii se plâng de conținutul deșucheat al conversațiilor private. Uneori se vorbește și despre religie. Familiile cele mai credincioase și mai bine crescute trec, ca și celelalte, prin clipe de supărare. De la taclale se trece la joc. Jocul de zaruri (rău văzut), table. Șah (pomenite adeseori la familiile burgheze), mai târziu la cărți. Uneori sunt convocați copiii la o porție de silabisit fără lacrimi (Palmieri); când cresc mari, se organizează câte o scurtă lectură e seară, precum în casa demnului și piosului notar Lapo Mazzei del Prato, care, în serile de iarnă, le citea copiilor Fioretti de sfântul Francisc de Assisi (1390). Chiar și structura caselor, mobilate și încălzite (sau răcorite) inegal, se pretează acestor adunări și șezători colective. Vara se iese la răcoare în poartă, în grădină sau în felurite loggie. Iarna, familia se reunește în jurul focului din sala; soția toarce lână, stăpânul casei ațâță focul în vatră și vorbește, iar copiii stau fiecare pe un scăunel și îl ascultă. Aceste scene apar în numeroase ilustrații consacrate subiectului. Mai sunt și alte împrejurări (nașteri, boli) care aduc lumea în cameră. Pentru puriști, aceasta reprezintă o violare a unui spațiu feminin sau conjugal, în timp ce spațiul prin excelență al sociabilității familiale este, pentru ei, sala. Aceasta își joacă din plin rolul. Pe e altă parte, un cuplu și copiii săi vor sta mai degrabă în cameră, mai intimă și mai plăcută. Sala cea mare a caselor burgheze se deschide pentru grupul mai vast al rudelor și cunoștințelor, pe care îl și filtrează totodată, îngăduind doar aleșilor accesul în camera.
|
||
![]() |
![]() |